Cutremur la Casa Regală! Ducii de Sussex, Meghan și Harry, renunță la titlurile regale!
Zvonul lansat de presa britanică nu mai este doar un zvon, ci purul adevăr! Ducii de Sussex, Meghan și Harry, întorc spatele Casei Regale Britanice, în încercarea de a duce o viață fără titluri și onoruri.
Într-o postare pe contul lor oficial de Instagram, Meghan Markle și prințul Harry dezvăluie că au decis, după luni întregi de discuții și frământări, să aibă un nou rol în cadrul Familiei Regale Britanice.
„Intenționăm să ne retragem din postura de membrii seniori ai Familiei Regale și să muncim pentru a deveni independenți din punct de vedere financiar, în timp ce vom continua să sprijinim necondiționat pe Majestatea Sa Regina”, spun cei doi în declarația lor comună.
https://www.instagram.com/p/B7EaGS_Jpb9/?utm_source=ig_web_copy_link
Ducii de Sussex, care nu și-au ascuns afecțiunea pentru Canada, au de gând să se stabilească acolo și să facă naveta, din când în când, la Londra. Cei doi susțin că la baza deciziei lor stă și susținerea de care se bucură din partea britanicilor de rând.
„Această balanță geografică ne va permite să ne creștem fiul în spiritul aprecierii tradițiilor regale în care s-a născut, în timp ce va aduce familiei noastre spațiul necesar pentru a ne concentra pe noul capitol, inclusiv lansarea unei noi entități caritabile”, mai spun cei doi.
În câteva ore, aproape 1.500.000 de fani ai ducilor au citit mesajul și l-au apreciat.